Viata .. Chiar stii ce e aia ?

Sunt momente in viata , in care simti ca esti pierdut ca si cum esti singur pe o insula ...
Departe de toti care barfesc si nu au pic de sensibilitate .. Totusi in viata asta putine lucruri sunt bune ..
Dar viata nu.i nimic . Crezi ca iti ajung 80-90 de ani sa descoperi ce e cu adevarat viata ? Poti defini acest cuvant ?
Un mister o sa ramana si dupa ce murim . Stim doar ca viata are un singur capitol , acela de a incerca sa supravietuiesti .
Spui ca ai prieteni adevarati , dar crezi ca iti vor tot binele din lume ? Rar exista , prieteni adevarati..
Dar poate ai descoperi in viata un prieten adevarat , cum crezi ca ai putea sa ii arati cat il apreciezi ?
Hmm .. Dragoste ? Ce.i aia ? Dragoste in viata una singura e draogste adevarata ..
Totusi acest cuvat dureros , dar totodata dulce ..
Te poate face sa suferi sau sa fii fericit .
Unii nu stiu sa arate cat tin la persoana de langa el sau isi
dau seama prea tarziu ca o iubeste cu adevarat .. Cel mai bun sfat ar fii ..
Niciodata nu sa te indoiesti de persoana care ti.a aratat cat te iubeste ,
ca poate cand realizezi .. E prea tarziu .. !

E prea tarziu ...

Crezi ca asta e viata ? Crezi ca poti sa iti traiesti viata asta cu adevarat ? Ce e viata ? NIMIC ! Mereu ne punem o intrebare stupida .. DE CE ? De ce oamenii care sunt buni .. Dispar mult prea devreme ? Cum nici pamantul nu poate rezista fara soare si ploi , nici noi nu puteam rezista fara persoanele cele mai dragi din vietile noastre .. Viata nu are decat un singur capitol , acela de a trai .. Si totusi nu ne ajunge deloc sa o traim cu adevarat .. Uneori ne dam seama prea tarziu ce e putin din viata .. Si acela e cand pierdem persoana draga .. Dar sunt cuvinte in zadar .. Ce nu te pot aduce inapoi .. [ In memoriam Prof. Daniela Elena Tudorache ]

Moon

Am tras cortina peste luna
Alunecand apoi
In sangele fierbinte-al scenei tale.
Mainile vorbeau si mirosea adanc a lac.
Ma cufund in noi.

Crezi ?

Crezi ca poti arata tot ce spui ?
Crezi ca poti crede in oricine ?
Crezi ca exista viata fara dragoste ?
Crezi ca "a crede" este o prostie ?
Crezi ca increderea in oameni te face prea increzator ?
Crezi ca ... viata are vreun sens ?
Crezi ca tot ce crezi e adevarat ?
Poate ca in viata
Trebuie decat sa crezi ..
Chiar daca nu esti hotarat .

Un stol de umbre inaripate
Se ridica din tine
Surtandu-ti sufletul
Spre un cuib de soapte.
Vazduhul e plin de particule inghetate
Si stolul de umbre se pierde-ntr-o gura cu noapte
Lasand in urmasunet de aripi sficuite
De un suflet purtat spre un cuib de soapte.

Amintiri

Se facea ca fusesem condamnat sa ma descopar din amintiri. Sa-mi strang memoriile intr-o punga si sa scot biletele cu acele franturi si sa le pun cap la cap, intr-o descoperire dadaica.
Amintire din copilarie, cu pusti ce se alergau printre copaci umbrosi sau se catarau dupa fructe ori pur si simplu… de placerea de a sta cocotati. O pun alaturi de alta hartie cu amintiri e ceea ce tocmai am extras , o frantura plina de romantism copilaresc: eu pe un trotuar, ea pe altul. Ma bufneste rasul. Ce surprize imi mai rezerva punga asta? Mai ales cand e plina de amintiri.
In fiecare zi o iei de la capat, chiar daca ai avea puse in ordine asa, alandala, totusi toate amintirile pe care le-ai scos din punga cu o zi in urma. Poate, din cand in cand, unuia dintre noi, in cazul in care ar fi supus la o asa cazna, i se poate intampla sa i se termine amintirile din punga. Oare s-ar descoperi? Parca o vad deja mergand spre o sala de festivitati, gandindu-se ca, uite, m-am descoperit. Da… eu sunt in toate acestea amintiri si.. STIU CINE SUNT!
Si totusi pentru ca asa e firea umana , unii dintre cei ce se vor indrepta in momentul terminarii memoriilor spre sala isi vor pune intrebarea: Oare? (Recunosc, ma aflu printre acestia). Totul pe lumea asta are o explicatie simpla si clara, nu-i asa? Cel putin asa se spune. Descoperirea si constientizarea propriei persoane oare sta doar in amintiri? In simpla poveste a vietii tale? Oare toate faptele te definesc ca fiind tu?
Ma auzeam soptindu-mi in timp ce scoteam, in continuare franturi din punga. Acestea sunt amintirile mele si am simtit nevoia sa incerc totusi sa le pun intr-o ordine, sa ma reprezinte ca atare – ca sa pot sa uite si sa-mi vad, apoi, mai departe de treaba si de viata. Cel putin, asa am crezut, stand in coltul acela, scotand hartii si mormaind un cantec. Dar nu m-a auzit nimeni.

Momentul

Ploua in momentul in care-mi plangeam trupul in tine.
Ne pierdeam astfel, in stropi exteriori si interiori
De picaturi afective codificate, adiacente,
Unui profil emotional al ideii de ploaie corporala.
Sub asediul unui flux continuu
Ne ratacim in noi uitand de nuante
Experimentand momentul.
Si ploua…

Vorbe

In intuneric,
Imi justific utilitatea adaptarii la negru simtitor,
Tactil, prin traducerile degetelor, ce le pun in paranteze,
Tinandu-le deoparte de zgomotele inimii.
In intuneric,
Imi justific continuitatea miscarii in negru orbitor,
Dificil, prin intamplarile picioarelor,
Ce imi spun in perifraze, originile incorecte si faptele indepartarii.